Emisfere

Cand luna se coboara

Cand totu-i intuneric

M-astepti in seara iara

Mai viu si mai prielnic.

Ne incurcam in brate

Mai strans ca altadata

Cuprinsi de o tandrete

Pura, nelimitata.

La pas ne indreptam

Sub cerul plin de stele

Iar noi ne-mpreunam

Ca doua emisfere.

Cand lumea se retrage 

Cand totu-i neumblat

Iubirea ne constrange 

In visul fermecat.

In casa ta ajunsi

Totul pare mai viu

Si ne lasam cuprinsi 

De valul freneziu.

Domnisoara Christina, Mircea Eliade

Am iubit de la prima carte Eliade, unicitatea de a descrie personajele, trairile acestora, modul de a te baga in povestea cartii lui. Intalnim si in Domnisoara Christina acceasi modalitate de narare.

O carte frumoasa, impresionanta insa destul de greuta datorita intamplarilor numeroase, trecerea brusca de la realitate in visul vrajit si reactiile descrise prea amanuntit. Personajele nu sunt deloc numeroase, le poti numara pe degete insa personalitatile acestora, necesita o foarte mare atentie pana a ajunge sa le cunosti modul de gandire. As descrie "Domnisoara Christina" precum o carte obositoare... spun asta pentru ca aici intamplarile sunt prinse in lant, totul se intampla prea repede si prea diferit, de multe ori aproape neinteles, trecerea brusca de la starea de luciditate la cea de confuzie, de inconstient paralel cu afundarea in vis te condamna la oboseala.

As recomanda cartea asta oamenilor dispusi sa acorde putin timp unei carti interesante, misterioase, chiar oamenilor pasionati de spiritism. O carte cu o tema generala: iubirea imposibila, ceea ce in viziunea lui Eliade este posibil, o poveste de dragoste psihedelica, sfasietoare, dintre un strigoi( domnisoara Christina, o tanara de 20 de ani) si un muritor, tristetea unei iubiri neimpartasite, a unei temeri de necunoscut.

Dincolo de iubire razbunarea lasa urme...

CITATE- Domnisoara Christina

'Sa simti cum cineva se apropie de tine se se pregateste sa te asculte, cineva pe care nu-l vezi dar a carui prezenta o simti in bataia sangelui si o recunosti in sclipirea ochilor vecinului tau...'

'Inca o clipa, inca una... Parca in adancul somnului staruia, necontenit vie, certitudinea ca fericirea aceasta e efemera, ca in curand se va desprinde din acea dulce plutire si va fi zvarlit intreg in lumina de afara. Bataile din usa il trezira intr-adevar definitiv.'

'O melodie trista, lenta, ii cobora incet din amintire. Cateva clipe, cantecul pluti inform zbatandu-se, pierzandu-se si infripandu-se din nori. Les vielles de notre pays...'

' Mirosea ciudat in odai; nu a mort, nici macar a flori funerare, ci un miros de tinerete oprita pe loc, oprita si conservata aici, intre patru pereti.'

'... Si tot astfel daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi... In fapta, lumea-i visul sufletului nostru...'

Cazut

Nimeni nu va putea vreodata sa o faca... poate ai incercat tu, insa nu ai murit facand-o si, probabil, nici n-ai fi dispus... nimeni nu e pregatit pentru asta, nici macar noi.

Lui Popeye, din toata inima, Olive

" Intr-o viata de om exista o singura dragoste adevarata, doar una care conteaza, care creste, care dainuie vesnic... toata viata... si in moarte impreuna, ca unul singur... dulcea mea dragoste, esti al meu. Unica si singura mea dragoste... pentru totdeauna. "

Danielle Steel - "Bijuterii"

Fericiri in cuvinte

Iar fetele lor sunt sfinte, nu târfe ca ale noastre. (Mircea Eliade)

Oraselul poate fi considerat unul dintre cele mai frumoase. Casele lui albe cu acoperisuri tuguiate, din tigla rosie unde adesea picaturile de ploaie se prabusesc trezind din somn locatarii preocupati de muncile casei. Privit de sus, orasul pare a fi mai degraba un musuroi de furnici aruncat pe o bucata de pamant uscat. In imensitatea asta de regiuni prea populate si denumiri prea complicate de adunari de casute, blocuri, complexe si institutii nu ai putea gasi un orasel asa linistit, in care ploua des, unde oamenii au grija de gradinile lor ca apoi sa culeaga roadele, copii alearga la ora 11.00 pe strazile pline de tarana. Fericirea domina o palma de oameni ce-si ingrijesc gospodariile, familia, isi iubesc copii si fiecare particica ce le e inconjur. Ai zice, daca ai privi de undeva de sus, ca poate ei nu traiesc ca noi, toti ceilalti, noi purtatorii de bucurii si impliniri ... doar datorita renumitului fapt ca nu au din buletin adresa intr-un apartament cu 4 camere al unui bloc de pe bulevardul principal din centrul New York-ului. Daca te-ai uita mai atent la ei, daca ai trece pe sub privirile lor, daca ai auzi cum le suna vocea atunci cand te saluta ai realiza defapt ce fericire predomina in inimile lor, care e satisfactia lor cea de fiecare zi ... si ai observa cat de vericiti sunt ca sunt numiti locatari ai acestui oras. Stiu sigur ca ai vrea sa treci si tu pe aici intr-o plimbare. Sa stai la o ceasca de cafea cu ei, sa schimbati trairi si impresii, experiente si opinii, sa te adapostesti in casutele mici de pe culme atunci cand la ora patru incepe ploaia iar copii dornici de joaca isi iau la revedere si se adapostesc in casa stand cu coatele pe rama geamurilor si cu maxilarul infipt intre palme. Privirile lor murdare se descifreaza greu printre picaturile dese ale ploii de iunie. Indragostitii ... prin inimile lor radiante de refugiaza sentimente reciproce pe marginea lacului, dupa ora pranzului schitand zambetele unui inceput de relatie, se ating timid, se privesc cu ochi goi, accepta si refuza, aduc argumente si gasesc scuze. Isi strang palmele unindu-se asemeni norilor intunecati inaintea unei furtuni urmand ca in final pe cerul innorat sa nu mai putem zari decat un nor. Rad si povestesc, se descalta, isi aprind tigarile cu filtru iscalit, isi adancesc talpile in apa curata asa pierzandu-se in discutii ore de-a randul care se dovedesc a doua zi naive si uitate. Pleaca spre casa atunci cand lacul este slab luminat de cateva felinare. Se saruta timid la despartire, usa ei se tranteste! Se intinde robotic in pat, schitand mereu aceleasi gesturi, isi ia amintirile cu ea visand la o noua zi in care isi vor strange mainile, o noua zi in care strazile vor fi umede, o noua zii in care se vor imbratisa doua trupuri dornice. Ei se vor intalni, se vor saluta timid ca doi amici, vor face cativa pasi pana la cafeneau orasului unde se vor "trezi" ademeniti de o cafea. El ii va zambi si o va intreba ca in fiecare zi: "Si, cum a fost aseara, ai adormit bine?"Ea, visatoare, va radia de fericire ascunzandu-si inocent amintirile si visele lui care acum ii apartin. Ea, invata pentru liceu. Eredan are 17 ani, e o fata maruntica dar totusi asa gingasa astfel ca nu ai putea trece pe aceeasi strada cu ea fara a o observa. Zambeste des, ii plac florile, cele mai mari vise ale ei sunt terminarea liceului, urmand sa mearga in Belgia, sa faca facultatea de psihologie, apoi sa lucreze cel putin un an ca ingrijitor de animale la o gradina zoologica. Este o prietena buna, o tanara melancolica si un copil interesat. Cam asa ar descri-o cele mai apropiate personaje din viata ei. Dhal a cunoscut-o anul trecut, intr-un butic urmand sa se intalneasca destul de des, intamplator pem strada principala ori la biblioteca orasului. Vineri seara, pe 22 aprilie au mers pentru prima data pe marginea lacului. S-au sarutat plini de dorinta promitand ca nu se vor uita niciodata. Rareori sunt cei mai buni amici, dar de cele mai multe ori Eredan este iubita perfecta. Ea spune despre Dhal ca este cel mai ambitios baiat cu ochii verzi. Nu are prejudecati, lucru care o face pe Eredan sa il placa si mai mult. Din 22 aprilie isi unesc palmele in fiecare zi, degetele osoase ale lui Eredan ii ating buzele sfarsind mereu cu un sarut mult dorit. Sunt departe de New York, dar aproape de inimile lor!

Buna dimineata

Buna dimineata populatie plictisita si epuizata de atata caldura.Azi!Da...azi vreau sa cant niste melodii a caror titluri stau scrise in ciornele telefonului meu,sa ies afara dar nu afara...sa ies din casa sa ma duc intro alta casa,sa pierd vremea,sa rad,sa stau pe canapea,sa sarut.Sa venim impreuna spre casa.Citesc!

Revenire

Am revenit!A fost o perioada destul de lunga in care am lasat-o balta cu blogul din diverse motive si acum cateva zile...tot trecand cu privirea pe bloguri...mi-a venit cheful sa postez si eu cate ceva pe blogul meu..Am stat o zi intreaga si eu si Alex cu mouse-ul in mana si mozila in fata scriind tot felul de nume de blog pentru ca eu nu imi mai aminteam adresa.In sfarsit...in ziua aia am renuntat...si azi mi-am amintit ca ii dadusem eu lui Reptilianul linku blogului meu(asta se intampla asta iarna)si m-am gandit ca poate mai are arhiva.

A avut-o!Multumesc.Din fericire acum pot scrie pe blogul meu fara a renunta la asta...pentru ca nu vroiam.

O zi frumoasa...Eu sunt bucuroasa!